„Consiliul de administrație aprobă în unanimitate acordarea dlui Ondur Eren pentru activitatea sa de director general adjunct al societății a unei remunerații lunare nete în valoare
căutarea pentru o persoană care să ocupe funcția de director general pentru operațiunile care vor fi lansate în București la o dată neprecizată, publicând din nou în acest sens pe pagina sa
la această etapă de dezvoltare nu ne va ajuta să trecem și la următorul nivel”, le-a spus angajaților Dara Khosrowshahi, noul CEO al Uber, în cadrul primei întâlniri avute din noua sa
Grupul, administrat de firma PC Garage SRL, așteaptă aprobarea Consiliului Concurenței pentru a fi vândut către Dante International SA, compania care deține retailerul online eMag.
Cel mai apropiat circuit F1 de români s-a redeschis după cea mai mare renovare din istoria sa. În spatele Hungagoring se află un antreprenor originar din Transilvania
5.
Ideea i-a venit lui Cristian pornind de la experiența sa de opt ani din domeniul securității, perioadă în care condus in cadrul CCT misiuni de audit, teste de penetrare și diagnoza
începând cu data de 1 iulie 2012, precum și cei al căror plan tarifar include beneficii de roaming, astfel de beneficii fiind introduse de Vodafone în oferta sa comercială începând