doua cea mai mare bancă locală și Răzvan Rughiniș – prodecan la Facultatea de Automativă și Calculatoare, Universitatea Politehnica din București și cofondator al Innovation Labs
► Avem astăzi în lucru, în zona de IT, și tranzacții care au în vedere investitori strategici, mari corporații, firme de software din Statele Unite, din zona asiatică.
Clasamentul din acest an, aflat acum la cea de-a 25-a ediție, este dominat de jucători din domeniul software, urmat de domeniile fintech, media și divertisment, tehnologii de mediu
Acesta e tipul de proiecte foarte concrete care se desfășoară aici.“
“Vrem să dezvoltăm aici la Cluj Napoca software pentru toate zonele noastre de business.
Cel mai răsunător nume folosit recent este Software Defined, se vorbește acum foarte mult despre asta, este un concept destul de larg, destul de vag, care poate fi implementat în mai
Un asemenea eveniment te ajută să-ți schimbi perspectiva, a declarat și Alina Ștefan, CEO al Salarium, un fintech care a dezvoltat o soluție software pentru plata salariului în avans
privește măsurile de protecție împortiva atacurilor cibernetice pe care le pot folosi persoanele fizice, Andrei Bozeanu a menționat că este important ca aceștia să facă actualizări de software