Startup-urile de tehnologie pornite din România au atras pentru prima dată în istorie finanțări mai mari decât întreaga regiune, depășind Polonia și Croația, pe fondul rundei de finanțare
Principala provocare cu care se confruntă directorii de tehnologie / directorii tehnici din companii este lipsa de personal calificat, această problemă fiind mult mai importantă decât
Companiile europene de tehnologie aflate la început de drum au sfidat pandemia în acest an și au reușit să atragă un nivel record de finanțări, deși mai mulți fondatori de startup-uri
Combinarea operațiunilor Vodafone cu cele ale UPC va duce la crearea unui jucător important pe piața din România, care va fi capabil să ofere internet fix la viteze gigabit și tehnologie
Dezbaterile apărute în jurul tehnologiei 5G sunt firești și specifice oricărei tehnologii noi, mai ales în contextul în care noua generație de conectivitate pătrunde mai mult în casele
Compania globală de tehnologie și software Emerson, parte a concernului american Emerson, a raportat pentru 2024 o cifră de afaceri de 2,323 mld. lei (467 mil. euro), în creștere cu
Telekom, va părăsi după 14 ani gigantul german din industria de telecomunicații, pentru a-și valorifica „diferit” experiența acumulată, investind în „proiecte antreprenoriale, AI și tehnologie
Conferința How to Web, care adună la un loc pentru două zile experți, lideri vizionari, investitori strategici, fondatori, specialiști și pasionați de tehnologie, așteaptă peste 3.000
Magna Electronics România, centrul de inginerie auto din Timișoara al grupului canadian cu același nume, și-a majorat afacerile cu 17,3% în 2025, la 290,7 mil. lei (57,6 mil. euro)...
Booking Holdings Romania, firma care operează centrul de excelență din București al grupului american Booking Holdings - proprietarul platformelor Booking.com, Agoda, Priceline, Ka...