♦ De această dată statul român are propria sa platformă de cloud – instalată și funcțională – care nu e operată de companii private, ci tot de structuri guvernamentale, astfel că este
Începând cu 2010, Intelligent IT a introdus în oferta sa și soluția Smart Bill Gestiune și Facturare, intrând astfel și pe piața soluțiilor software de gestiune a stocurilor.
„Mari-Noelle Jego-Laveissiere este membru al echipei executive a grupului Orange, iar numirea sa în funcția de administrator al Orange România reprezintă o confirmare a susținerii
sud-coreean produce deja, într-o fabrică de 740.000 de metri pătrați din cartierul Songdo din apropierea capitalei Seul, medicamente pentru cancer dezvoltate de Bristol-Myers Squibb, ținta sa
De asemenea, Adrian Paraschiv a mai spus că angajatul sa devină performant la locul de muncă este necesar ca managerul să se ocupe de dezvoltarea personală a angajatului său.
Compania sa are o capitalizare de piață de 23 de miliarde de dolari. În timp ce tehnologia 4G a revoluționat partea civilă a pieței, 5G va remodela spațiul industrial.
im Stevens si-a inceput cariera profesionala la mijlocul anilor 90, scriind despre lumea jocurilor de noroc din colegiu, si de atunci a inceput sa scrie articole despre gestionarea