Compania Cometex SRL a avut în 2023 o cifră de afaceri de 74 mil. lei, mai mare cu 35%, cu un profit net de 0,9 mil. lei, în scădere cu 76% și un număr mediu de 39 de angajați.
În ceea ce privește cifra de afaceri a companiei din România, Bitdfender SRL, aceasta a ajuns la 44,5 milioane de euro, iar profitul net a fost de circa 2,5 milioane de euro.
Orange Services SRL și Vodafone Shared Services România SRL, companii deținute de cei mai mari doi jucători de pe piața locală de telefonie mobilă, care sunt specializate în furnizarea
din acțiuni către o nouă firmă – RBC Development Solutions SRL, înființată la finele anului trecut, iar restul (0,027%) către Bluekit Limited, conform unui document publicat
Magazinul online operat de compania Noavidet SRL a fost înființat în 2011, acesta ajungând în scurt timp unul dintre cei mai mari retaileri online specializați în comercializarea de
Până acum, Matei Dumitrescu a dezvoltat alături de familie două afaceri proprii pe plan local – Graal Soft SRL și Trusted Translations SRL, companii cu afaceri de 160.000 euro