cu Mastercard la dezvoltarea unei platforme pentru un gigant din industria de bunuri de larg consum (FMCG) al cărui nume nu poate fi deocamdată dezvăluit, a explicat Cătălin Rus, COO
Centrele de date, în special cele din București, sunt aproape de capacitatea maximă de încărcare, astfel că unui jucător mare - cum ar fi o instituție financiară cu 40-60 de servere
Companiile au început să se intereseze ce trebuie să facă, cum trebuie să facă, încep să își facă audituri interne, să își evalueze măsurile de securitate existente și să acționeze
La insistența ZF de a comenta cifrele și de a comenta dacă estimează că e posibil ca Orange să fi angajat cea mai mare sumă și în contextul în care acum e co-acționar cu statul român
“Vrem să învățăm cum să construim un business care poate genera venituri” și “Ne dorim să să avem parte de un mentorat cât mai eficient pentru a reuși să ne aducem la viață ideea”.
♦ Alocarea unor bugete mai mari pentru securitatea cibernetică nu mai este suficientă, ci este în primul rând vorba de cum sunt distribuiți banii pentru ca investițiile să fie unele
antreprenor, Voicu Oprean ♦ Anterior, Frangulea a fost CFO al Electrica, unul dintre cei mai puternici jucători din energia României, unde a gestionat proiecte financiare complexe cum