Ramboll South East Europe SRL a avut în 2016 afaceri de 11,6 mil. lei, de aproape cinci ori mai mici decât în anul anterior, și un număr mediu de 79 de angajați, față de 87 în 2015.
Firma înființată în luna mai 2019 pare să fi preluat o parte dintre oamenii înregistrați pe principala companie deținută de americani în România – Oracle România SRL, în condițiile
Gigantul Emerson este prezent pe piața locală din anul 2006, iar pasul important pentru dezvoltarea grupului în România a fost deschiderea fabricii din parcul industrial Tetarom
În prezent, după investiția obținută, principalii asociați în cadrul Evolution Prest Systems SRL sunt Mihai Pătrașcu, Midas Soft Business SRL și Catalyst România, conform reprezentanților