S.A., are alte două investiții principale: Policolor S.A – un producător important de vopseluri și produse chimice cu fabrici în România și Bulgaria, și Mamaia Resort Hotels SRL
Astfel că, în funcție de nivelul de pregătire pe care îl are un candidat ce aplică pentru un post scos la concurs de companie, dezvoltarea lui pentru a accede la un nivel intermediar
Aplicația a fost dezvoltată de Breeze Mobile, agenția de marketing mobil din grupul de comunicare Leo Burnett, pentru Blitz TV SRL, care deține o rețea de 300 de ecrane în stațiile
Astfel, polonezii au înființat la sfârșitul anului trecut subsidiara locală ABC Data SRL, obiectivul lor fiind să ajungă unul dintre cei mai mari cinci jucători de pe piața din România
Compania Green Horse Games SRL a înregistrat în anul 2014, conform datelor de la Ministerul Finanțelor o cifră de afaceri de 237.276 lei și o pierdere netă de 85.407 lei.
Noua companie are în total peste 1.600 de angajați în total, din care circa 25 sunt angajați ai Nokia Solutions and Networks România SRL, compania sub care operau finlandezii pe piața