mediul offline, cât și în mediul online, ceea ce va duce la o creștere a cererii pentru soluțiile de mobilitate pentru firme, potrivit lui Valentin Tomșa, directorul executiv al SAP România
Clienții cu abonament sau cartele preplătite ai Cosmote România care dețin un smartphone cu sistemul de operare Google Android vor putea utiliza fără costuri timp de șase luni versiunea
Greensoft, o companie locală de software care are în portofoliu clienți precum Orange, cel mai mare operator telecom din România, sau Antrefrig - brandul românesc de pateuri din grupul
Marian Șeitan a investit 350.000 de euro pentru a obține, în premieră pentru România, o bază de date geografice a celor mai mari localități, însemnând 80% din populația urbană.
Smart ID România, un integrator de sisteme specializat în aplicații de colectare a datelor prin coduri de bare și a identificării prin radiofrecvență (RFID), care a avut afaceri de
Renovatio IT Solutions, o companie fondată în Brașov de trei tineri care au renunțat la carierele în corporații pentru a lansa propria lor companie și una dintre firmele care reprezintă România
, UTI, Bancpost sau Ministerul Justiției, estimează că va înregistra o creștere de 60% a afacerilor anul acesta, după un rulaj de 1,5 mil. euro în 2013, în condițiile în care în România
Cele mai mari 80 de companii de soft din România - un grup mixt format atât din jucători locali care fac soft pentru străini sau produse sub nume propriu sau ambele, cât și din centre