Pentru toți comercianții implicați, pentru toate categoriile de clienți implicate – individuali și de business -, faimosul interchange fee (n.red. taxă percepută între bănci pentru
Cu un an mai înainte, cancelarul Germaniei, Angela Merkel, se afișa cu președintele Chinei Xi Jinping ca parteneri în promovarea și apărarea globalizării economiei, percepută ca fiind
# Noi nu ne implicăm în ceea ce privește tarifele percepute de bone, însă putem să oferim sugestii pentru că știm care sunt prețurile pentru anumite servicii, dar ele stabilesc tarifele
Companii din domeniul resurselor umane verifică prin GEOflux cum sunt percepute de AI ca angajatori – Vija dând exemplul unor branduri care au descoperit că inteligența artificială
Un pariu curajos a fost făcut de Daniel Ilinca, CEO al Softbinator, care a estimat că metaversul – un concept despre care se vorbește cu foarte mult entuziasm dar a cărui implementare
Având în vedere că pentru clasa politică, indiferent din cine este formată, noțiunea de Black Friday este o “utopie”, să salutăm acest concept în sectorul privat, că așa
„Cel mai comandat produs pe Floria.ro în 2016 a fost buchetul «Te ador», în timp ce produsul –concept «Cucerește-o», prin care se livrează 101 trandafiri la intervale diverse de timp
captivantă prin care va spori interesul fata de obiectul de studii, va spori rata de retenție a informației pâna la 75% și drept consecință va diminua timpul de însușire a unui concept