Beez a primit până acum finanțări în valoarea totală de 1,6 milioane euro, din care cea mai mare sumă, de 1,2 milioane euro, a fost primită recent de la ROCA X, fondul de investiții
Totul este online, nu trebuie să te duci la ghișee, nu trebuie să stai la rând“, a spus managerul în cadrul conferinței „Republica Moldova – România.
Centrul tehnologic al Gemini CAD, care are ca termen de finalizare estimat luna septembrie a anului 2018, va avea o suprafață totală construită de 5.600 mp, un spațiu de producție pentru
Belgia, o jurisdicție nouă, precum România, poate prezenta interes în special din punct de vedere al costurilor mai reduse de înființare, dar și de menținere a acestor entități, totul
Orange este liderul pieței locale de telecom și a obținut în trimestrul al treilea din 2021 venituri totale de 273 de milioane de euro, egale cu cele obținute în aceeași perioadă
Campania de pe SeedBlink face parte dintr-o rundă de finanțare totală de 190.500, din care 40.000 euro au fost subscriși de investitorii care deja susțineau proiectul de dinainte –