Pentru Goldman, mutarea înspre produse subprime nu este nouă încât 13% dintre creditele de 4,75 miliarde dolari acordate drept credite personale de bancă s-au dus spre clienți cu scoruri
„Este destul de șocant că acest lucru s-a întâmplat sub o monitorizare, cu investigatori interni ai Binance”, a declarat pentru Fortune Robert Appleton, partener la firma de avocatură
Conform analizei companiei, acest ritm de 19-20% s-a menținut constant în ultimii patru ani, iar estimările indică păstrarea aceleiași dinamici și pentru anul 2026.
„Vrem să transformăm o parte din industrie, dar s-o facem împreună cu ea“, a spus Staniszewski, adăugând că atitudinea față de inteligența artificială în Hollywood evoluează.
În tot acest timp am avut sprijin din partea investitorilor existenți, dar am avut și situații în care acel sprijin s-a încheiat și a trebuit să ne întrebăm dacă Kinderpedia poate exista
Din iunie 2025, compania este condusă de Ovidiu Ghiman, fost director în cadrul RCS&RDS și Telekom România, care s-a alăturat acționariatului Metaminds în 2023.
El a dat ca exemplu incidentul prin care a trecut Orange în primăvara acestui an, când un grup de hackeri s-a folosit de vulnerabilități ale unei aplicații de soluționare a tichetelor
Emerson a înființat prima sa unitate de producție la Cluj-Napoca în 2007 și s-a dezvoltat continuu, ajungând la patru centre de servicii funcționale, un hub de inginerie și șapte unități
„Poate că o s-o implementăm, poate că nu“, declara premierul polonez Donald Tusk în martie, după ce o propunere în acest sens făcută de vicepremierul țării stârnise reacții ferme din