Se simte nevoia unei noi legi a petrolului“, spune Artur Stratan, președintele Asociației Române a Companiilor de Explorare și Producție Petrolieră (ROPEPCA) care reunește micile companii
Rusia își menține producția de petrol și gaze sub control în linie cu acordul OPEC +, însă producția de gaze naturale lichefiate a țării a crescut puternic în acest an, în condițiile
înregistra cea mai lungă perioadă de creșteri trimestriale din ultimii opt ani în condițiile în care temerile privitoare la problemele legate de oferta la nivel mondial umbresc decizia OPEC
Într-o analiză publicată la începutul acestui an de OPEC, organizație care livrează circa 40% din producția globală de petrol, este pus din nou sub semnul întrebării acel peak oil care
Intensificarea luptelor din Irak, al doilea cel mai mare producător de petrol din Organizația Statelor Exportatoare de Petrol (OPEC), a antrenat creșterea cotațiilor țițeiului la nivel
Inundarea pieței atlantice cu țiței american și livrările mai mari din partea statelor OPEC, unde cel mai mare producător este Arabia Saudită, aliat al Washingtonului, au împins ieri
De la giganți ca Exxon Mobil, la membri OPEC ca Arabia Saudită, toți spun că industria lor se va bucura de decenii de creștere în condițiile în care ei hrănesc nevoia de energie a clasei