În 2016, Artoil a încheiat un parteneriat cu OMV-Petrom Marketing, pe o durată de cinci ani, pentru distribuția motorinei OMV Petrom în segmentul de agricultură din zona de sud-vest
Altfel, fără ca această cerere să crească, gazul va fi exportat, dovadă fiind chiar contractul semnat recent între OMV Petrom și germanii de la Uniper.
Tot un proiect eolian de amploare ar urma să fie dezvoltat de compania Oxigen Delta SRL care este deținută de mai multe persoane fizice, printre care și Milana-Maria Ilie, despre care
În România sunt înregistrate peste 2.100 de benzinării, aproape 75% dintre acestea fiind controlate de patru mari jucători – OMV Petrom Marketing (cu brandurile Petrom și OMV)
Cele patru companii sunt OMV Petrom Marketing, brațul de retail al OMV Petrom, Rompetrol Downstream, firma care administrează benzinăriile Rompetrol, Lukoil România și MOL România,
În România sunt înregistrate peste 2.100 de benzinării, aproape 75% dintre acestea fiind controlate de patru mari jucători – OMV Petrom Marketing (cu brandurile Petrom și OMV)
Potrivit celor mai recente date, OMV Petrom are 552 de stații de alimentare, dintre care 399 sub brandul Petrom, iar restul sub brandul OMV, fiind liderul pieței.
Chiar cu o zi înainte de această creștere, OMV Petrom aplicase o scumpire de 15 bani pe litru. Aceste creșteri de preț vin în contextul conflictului din Iran.