puțină apă, noi producem mai puțin ♦ De aceea vrem să mergem pe diversificare“, a spus Bogdan Badea, președintele directoratului Hidroelectrica, în cadrul celei de-a noua ediții a ZF Power
Portofoliul IPP (Independent Power Producer) al companiei include acum 98 de centrale solare, cu o capacitate combinată de generare de 131,1 MW, din care 39 MW sunt în România.
Reglementările sunt esențiale pentru investiții, a spus Ivan Geliukh, CEO al DRI, în cadrul intervenției sale de la ZF Power Summit, eveniment care a avut loc în perioada 26-28 februarie
să fie integrate într-un plan general de dezvoltare economică a României, a spus Zsuzsa Bereschi, principal, energy & utilities, Horváth, în cadrul intervenției sale de la ZF Power
producă un anumit nivel de certificate verzi, certificate care sunt tranzacționate de companiile din energie pentru a dovedi că o parte din energia transportată sau distribuită provine
Anul 2015 va intra în istorie însă ca fiind cel în care România s-a vindecat de importurile de gaze rusești, prețul plătit fiind chiar închiderea parțială a unei industrii.