„Mă bucur că există investitori precum MIRA, ei au investit în Cehia, Finlanda și în SUA ăn rețele de distribuție, au experiența și își doresc să intre în România, e foarte bine să
perioadele de vârf, Ungaria are nevoie să importe peste 50% din nevoile de energie, și din acest motiv proiecte ca Paks sunt vitale“, spune Michael Keroulle, executiv în cadrul GE Steam Power
Administrația americană a înlocuit în mod oficial programul Clean Power Plan al lui Barack Obama cu o alternativă numită regula Affordable Clean Energy.
are astăzi o schemă bine pusă la punct pentru protejarea consumatorului vulnerabil”, a declarat Eric Stab, președinte & CEO ENGIE România, în cadrul celei de-a noua ediții a ZF Power
mai multă predictibilitate în raportare și o comunicare mai eficientă cu autoritățile, un calendar mai clar și de înțeles pentru toți dezvoltatorii”,a spus Andreea Gilicel la ZF Power
Vedeți mai jos declarațiile acestuia în cadrul celei de-a treia zile de conferință ZF Power Summit 2026:
Prin primul proiect, ceea ce ne propunem noi este să facem extracție și valorificare
S-au întâmplat lucruri foarte bune din perspectiva noutatilor legislative, a declarat Lavinia Dinoci, Senior Counsel Clifford Chance în cadrul conferinței ZF Power Summit 2026.
În Texas, Tesla operează deja o „centrală electrică virtuală” (virtual power plant), care le permite proprietarilor de Tesla să își încarce mașinile la costuri reduse, iar ulterior
Aceasta este o oportunitate pentru cei care fac centre de date“, a spus Gabriel Tache, country sales manager RO, BG, MD, Eaton Electric, în cadrul ZF Power Summit 2025, eveniment care