companiei de stat Romgaz, a precizat că emitentul pe care îl conduce este interesat să preia 15-20% din proiectul Neptun Deep de la Exxon și să intre astfel în parteneriat cu OMV Petrom
Dirijorii acestei „orchestre“ de 4 miliarde de euro sunt un străin, Martin Simon Urquhart, directorul proiectului Neptun Deep din partea OMV Petrom, operatorul investiției, și Diana-Andreea
Dacă în 2013 media de preț a fost de circa 109 dolari pe baril, pentru anul acesta Petrom estima că media de preț se va stabili undeva la 100 de dolari pe baril.
distribuție a carburanților auto partenere a Monitorului prețurilor sunt: KMG International (Rompetrol), Lukoil România, MOL România Petroleum Products, NIS Petrol România (Gazprom), OMV Petrom
În acest context, marii jucători din domeniul petrolier, cum ar fi OMV Petrom sau MOL România, au demarat la rândul lor proiecte de mobilitate electrică.
România este dependentă de importurile de gaze din Rusia pentru acoperirea consumului în contextul în care producția internă, realizată în proporții aproximativ egale de către Petrom