ExxonMobil a proiectului Neptun, finalizată în vara acestui an și depindea de luarea deciziei finale de investiții, pas parcurs de către cei doi partneri din proiectul Neptun Deep, OMV Petrom
„Este un proiect de patru miliarde de euro investiție, 50% de compania Romgaz, deținută de statul român în proporție de 70%, și de 50% de compania OMV Petrom.
datele furnizate de ANRE și de la calculele ZF, prosumatorii împreună au ajuns a cincea forță în producția de energie din România, după liderii Hidroelectrica, Nuclearelectrica, OMV Petrom
Din acești bani se puteau face de la zero patru centrale similare cu cea făcută de OMV Petrom la Brazi, dar fondurile s-au dus pentru acoperirea unor găuri care oricum nu se rezolvă
Potrivit datelor OMV Petrom, cea mai mare companie din România, în primul semestru al anului cererea de carburanți a fost stabilă față de perioada similară a anului trecut, la fel și
Potrivit datelor publicate în rapoartele OMV, acționarul majoritar al Petrom, în primele nouă luni ale anului media de preț pentru sortimentul Brent a fost de 41,8 dolari pe baril,
Deși inițial lucrările de explorare au vizat doar o treime din suprafața perimetrului Neptun, la finalul anului trecut Petrom și ExxonMobil au demarat o achiziție seismică 3D pe alți