Avem contracte de virtual PPA (Power Purchase Agreement), la nivel de regiune. Un semnal că trebuie crescut apetitul jucătorilor locali pentru a merge spre această variantă.
neclară și contradictorie privind terenurile“, a spus Ruxandra Bologa, partener la NNDKP, una dintre cele mai mari case de avocatură din România, în cadrul ZF Power
Declarațiile au fost făcute în cadrul celei de-a cincea ediții a ZF Power Summit, conferința dedicată exclusiv domeniului energetic organizată de Ziarul Financiar.
planul de a lista Saudi Aramco în cel de-al doilea semestru al anului viitor, termenul este destul de strâns pentru ceea ce va constitui probabil cea mai mare vânzare de acțiuni din istorie
82% peste nivelul din 2016, în timp ce cifra de afaceri a companiei a crescut cu 35%, la 4,5 miliarde lei, potrivit raporului financiar preliminar.
”Cresterea cifrei de afaceri provine
Energia verde provine din surse care nu poluează, precum vânt, apă, soare.
“De acum, energia pe care o vom cumpăra pentru frigiderele noastre – care reprezintă 25% din
Mai mult, România nu este singura în această cursă privind SMR-urile, așteptarea din piață fiind ca și Comisia Europeană să intre cu fonduri de susținere.
Până acum avem în jur de 10 stații deja instalate, iar până la finalul anului estimăm că le vom implementa pe toate”, a spus Camelia Ene la evenimentul ZF Power Summit.