Ori într-adevăr nu lasă prețurile și nu joacă concurențial (petroliștii – n.r.), dar mai există o a doua categorie de «vinovați», și anume cei care cumpără.
(fostă The Rompetrol Group NV), Oilfield Exploration Business Solutions (fostă Rompetrol) și Rompetrol Rafinare în calitate de părți responsabile civilmente.
„Rezolv Energy se va ocupa de construcție și va opera proiectele eoliene care vor rămâne în portofoliu“, se arată pe site-ul Nero Renewables NV, una dintre companiile care apar în hârtii
Vedeți aici emisiunea integrală din data de 25 februarie 2014
Măsura anunțată de domnul ministru (al energiei – n.r) nu va liniști piața energiei și investitorii.
„Instituția AFM (Administrația Fondului pentru Mediu – care gestionează fondurile dedicate prosumatorilor) a avut până acum din nov 2019 și până azi 8 președinți, unul la cinci luni
Cel mai recent exemplu este China Energy Company Limited care a preluat 51% în cadrul KMG International NV – acționarul principal al Rompetrol Rafinare, unul dintre cei mai mari jucători