Comănescu așteaptă afaceri de 300 mil. euro din Golful Mexic, Marea Nordului și zona arctică
Nemții de la E.ON, dar și Petrom, cea mai mare companie locală în funcție de vânzări, s-au aflat și ele pe lista de clienți a lui Comănescu în 2012.
↑↓ alege · Enter deschide · Esc închide · Toate rezultatele
2796 de rezultate în articole · cele mai relevante primele
Nemții de la E.ON, dar și Petrom, cea mai mare companie locală în funcție de vânzări, s-au aflat și ele pe lista de clienți a lui Comănescu în 2012.
Acesta este al doplea anunț după cel făcut de ExxonMobil și Petrom în 2 012 care reflectă potențialul de resurse al Mării Negre.
La acel moment însă, OMV Petrom a avertizat că alternativele sunt mai costisitoare.
În acest an, gigantul american Exxon a renunțat la proiectul din Marea Neagră dezvoltat împreună cu OMV Petrom, cumpărătorul a 50% din acțiunile proiectului fiind compania deținută
Deși sunt mai multe companii care derulează proiecte de explorare la mare adâncime în Marea Neagră, cei mai avansați sunt Petrom alături de americanii de la ExxonMobil, care, potrivit
Potrivit datelor de pe site-ul Petrom, România este importator net când vine vorba de țiței, aprovizionându-se în principal din Kazahstan și Rusia.
Cele mai mari sunt Petromidia (Rompetrol) și Petrobrazi (Petrom).
Cei mai mari jucători sunt Petrom, Rompetrol, Lukoil și MOL.
Cei mai mari jucători sunt Petrom, Rompetrol, Lukoil și MOL România.
“, spune Răzvan Nicolescu, fost ministru al energiei, membru în boardul Institutului European pentru Tehnologie și Inovare (EIT) și membru în Consiliul de Supraveghere al OMV Petrom