Pe de altă parte, Comănescu a subliniat că în acest moment România trebuie să depună toate eforturile necesare pentru a-și debloca propriile resurse de gaz natural, atât onshore, cât
Potrivit ministrului Energiei, Virgil Popescu, principalele modificări la legea offshore sunt deblocarea investițiilor din Marea Neagră și accelerarea investițiilor în onshore-ul de
Dacă în materie de volume apetitul consumatorilor a anulat practic impactul negativ al pandemiei, anul 2021 va rămâne în istorie din cauza exploziei prețului la produsele energetice
nr. 256/2018 privind unele măsuri necesare pentru implementarea operatiunilor petroliere de către titularii de acorduri petroliere referitoare la perimetre petroliere offshore și onshore
În total, grupul este prezent acum în România prin intermediul a opt companii (CEZ România, CEZ Distribuție, CEZ Vânzare, CEZ Trade, TMK Hydroenergy Power, Tomis Team, Ovidiu Development
potential complet de exploatare, iar atunci se va căuta cumpărător, a explicat Sorin Călin Gal, Director General, Agenția Națională pentru Resurse Minerale, în cadrul evenimentului ZF POWER
generale de gestionare, evaluare și concesionare a resurselor/rezervelor de petrol din cadrul Agenției Naționale pentru Resurse Minerale (ANRM), în cadrul celei de-a șaptea ediții a ZF Power
fi rezolvată curând, întreg sistemul energetic va intra în colaps“, a declarat Carlo Pignoloni, CEO & country manager al Enel România, în cadrul celei de-a 11-a ediții a ZF Power