Totodată, în timp ce rivalul Romgaz, Petrom, singurul producător local de petrol și gaze, a dat startul unui nou foraj de explorare în Marea Neagră, după descoperirea din 2012, compania
Alături de MOL au fost amendate toate marile firme petroliere locale, Petrom, Rompetrol, Lukoil și Eni România, pentru că în 2008 s-ar fi înțeles privind retragerea unui sortiment
ExxonMobil este în prezent implicată în explorarea în Marea Neagră, alături de OMV Petrom; Chevron a căutat gaze neconvenționale până când s-a retras, anul trecut; Royal Dutch Shell
OMV Petrom (SNP), singurul producător local de petrol și gaze, a investit în primele șase luni ale anului în segmentul de upstream (explorare și producție), cea mai „gurmandă“ divizie
costruit pe puternice legături politice, care a beneficiat aproape un deceniu de cea mai ieftină energie din România și care a alimentat cele mai mari companii locale printre care Petrom
Asta pentru că Romgaz și Petrom au deja capacitatea de producție necesară pentru a acoperi aproape integral cererea internă de gaze naturale, iar dacă luăm în calcul și concurență din
Petrom, de exemplu, se chinuie să găsească un cumpărător pentru proiectul eolian Dorobanți, în timp ce Monsson Group, cel mai mare dezvoltator de proiecte eoliene din România, a decis
Pe lista de propuneri s-ar mai fi numărat Mihai Berinde, care acum conduce un departament din Petrom, după ce anterior a condus Consiliul Concurenței, Răzvan Nicolescu, fost ministru
investițiile care s-au făcut în proiectele de energie regenerabilă și de centralele pe gaze, singura investiție nouă realizată fiind centrala de la Brazi, proiect realizat de Petrom
Petrom și ExxonMobil au cel mai avansat program de explorare, iar în urma lor se mișcă rușii de la Lukoil.
Saipem are peste 48.000 de angajați la nivel global.