Lucrarea a fost executată de Asocierea ELECTROMONTAJ S.A. BUCURESTI – ROMELECTRO S.A, cu subcontractanții EMFOR MONTAJ SA, SC ELECTROMONTAJ SA Sibiu și SC ELECTROMONTAJ SA Cluj.
atât în acest caz, cât și în general, să utilizăm toate mijloacele legale pentru apărarea reputației și intereselor companiei”, a declarat Augustin Oancea, Fondator Tinmar Energy S.A
Unul dintre cei mai urmăriți indicatori petrolieri, cel care arată trendul forajelor din SUA, arată că industria americană a petrolului de șist este în criză severă, spun unii analiști
Prețurile motorinei cresc în forță în Europa și SUA, generând un nou episod de presiuni inflaționiste înaintea unei ierni așteptate a aduce perturbări majore legate de aprovizionare
În SUA, prețurile gazelor naturale încep sezonul de vară la un nivel de aproape două ori mai ridicat decât în urmă cu un an, potrivit The Wall Street Journal.
Prețurile gazelor naturale din Europa au scăzut pentru a doua zi consecutiv ieri, semne privind noi viitoare livrări din SUA compensând temerile legate de livrările din Rusia, notează
Grupul a fost fondat în urmă cu circa 30 de ani de frații Adrian și Corneliu Bodea, având acum o prezență internațională în țări precum Elveția, SUA și China.
Serghei Lavrov: UE și SUA încearcă să oblige Ucraina să facă o alegere dureroasă între est și vest
„UE și SUA încearcă să oblige Ucraina să facă o alegere dureroasă între est și vest
Unitatea de bioenergie din SUA a Abengoa a cerut miercuri protecție față de creditori sub legea falimentului cu datorii de 10 mld. dolari, scrie Reuters.
controlată de omul de afaceri constănțean Gabriel Comănescu, același care deține compania de foraj marin Grup Servicii Petroliere, a câștigat contractul de antrepriză generală cu Black Sea