Budulan Pompiliu, un fost director Nuclearelectrica, a fost luat dat în urmărire penală, după ce ar fi luat mită aproape 3 milioane de euro de la diferite firme de software, potrivit
Romgaz S.A., întrunit în ședința din data de 4 noiembrie 2019 a constatat vacantarea postului de director economic și a aprobat numirea Domnului Veza Marius Leonte în funcția de director
Companiile care fac parte din Grupul Alro sunt: Alro SA – producătorul de aluminiu, Alum S.A. – producătorul de alumină, Sierra Mineral Holdings I, Ltd. – societatea
Grupul elvețian NEK Umwelttechnik, care controlează dezvoltatorul de parcuri eoliene Eolica Dobrogea (Schweiz) AG, și-a mărit participația deținută în cadrul firmei prin cumpărarea
dintre cei mai mari jucători din piața gazelor, trebuie privite în contextul condițiilor care au îngreunat evoluția companiei anul trecut, este de părere Mariana Gheorghe, directorul firmei