OMV Petrom a înregistrat în primul trimestru un profit net de 618 milioane lei, dublu față de nivelul din perioada similară a anului trecut, când se situa la 288 milioane lei, potrivit
Petrom, cea mai mare companie din România, și-a anunțat azi strategia pentru următorii 10 ani, segmentul de explorare și producție urmând să fie și în 2021 cea mai importantă divizie
Apele Mării Negre fierb acum sub sondele săpate de greii petrolieri ai lumii, dar primul semnal a fost dat de perimetrul românesc Neptun, acolo unde Petrom și americanii de la ExxonMobil
Gerhard Roiss, CEO al OMV și președintele consiliului de supraveghere al Petrom, cea mai mare companie locală, a avut ieri o întâlnire cu șeful statului Traian Băsescu după ce în urmă
Primii patru jucători din comerțul cu carburanți - OMV Petrom, Rompetrol, Lukoil și MOL - acoperă împreună 80% din cifra de afaceri totală înregistrată de companiile din comerțul
Mai multe grafice și tabele din domeniul Bursă&Fonduri mutuale Mai multe grafice și tabele din domeniul Energie Materialul a apărut în ediția din 31 octombrie 2022 a Ziarului Finan...