Cine este șeful Salrom, companie cu afaceri de 450 milioane lei, demis de ministrul Economiei după dezastrul de la Salina Praid
vicepreședintel la APATERM SRL Galati.
↑↓ alege · Enter deschide · Esc închide · Toate rezultatele
825 de rezultate în articole · cele mai relevante primele
vicepreședintel la APATERM SRL Galati.
prin măsuri de creștere a eficienței energetice până în 2020, dar pentru a realiza acest lucru ar fi necesare investiții de circa 6,4 miliarde de euro în sistemul de producție, transport
amendată de Garda de Mediu cu 100.000 de lei (circa 23.000 de euro) după ce 750 de litri de petrol s-au scurs în râul Cotmeana, din Argeș, ca urmare a coroziunii unei conducte de transport
Importurile de gaze au fost de 14,48 milioane MWh, cu 24% mai mari față de primele cinci luni din 2021“, se arată în datele transmise de Trangaz, compania națională de transport al
Un exemplu este dat de TenneT, compania națională de transport al energiei din Olanda, care este activă și în Germania și care recent a lansat pe propriul site o hartă prin care investitorii
Capacitatea de transport a rețelei de energie electrică gestionată de Transelectrica poate susține 27.000 MW.
La finalul lunii noiembrie de anul trecut, Baltic Pipeline, conducta care a unit sistemele de transport al gazului din Norvegia, Danemarca și Polonia, cu o capacitate de 10 miliarde
Datele Transelectrica, operatorul sistemului național de transport, arată că la începutul lunii august putetea instalată la nivelul sistemului energetic național a ajuns la un total
Vișoiu a preluat anul trecut o firmă pornită de un tânăr debutant în afaceri (SRL-D), care avea în vedere dezvoltarea unui parc solar în comună.
Bit-Reen SRL este deținută de compania Bit-Reen Limited, înregistrată în Cipru, care are 98% din acțiuni, și de Ionuț Mihai Plătică, în vârstă de 41 de ani, care are 2% din acțiuni.