Rompetrol Rafinare, principala companie a grupului petrolier Rompetrol, controlat de compania kazahă de stat KazMunaiGaz, va finaliza până la jumătatea acestui an programul de creș...
Petromidia, cea mai mare rafinărie din România, a stat mai bine de o lună anul trecut în revizie generală, operațiune ce are loc o dată la cinci ani. Luni însă, un incendiu a avut...
Noile proiecte de gazoducte, precum Nabucco sau South Stream, ar putea deveni depășite în contextul în care boom-ul gazelor de șist din Statele Unite vor crește oferta de gaz iefti...
În iunie 2017, Polonia primea primele livrări de gaze naturale lichefiate (GNL) din SUA, pe care le-au revândut Ucrainei, un ghimpe în planurile rusești de export de energie.
Black Sea Oil & Gas (BSOG) și Transgaz au semnat proiectul pentru conectarea producției de gaze naturale a BSOG din Marea Neagră la Sistemul de Transport Național (SNT), potrivit unui
mila importurilor străine s-a transformat într-un jucător de talie mondială, s-ar putea transforma în curând într-o ciocnire între cele două mari superputeri ale lumii, Rusia și SUA
Roxana Mircea, managing partner în cadrul firmei de consultanță pentru fonduri europene REI Advisors, îndeamnă companiile, persoanele fizice și autoritățile care vor să facă trecerea
Prețul petrolului a scăzut joi de la maximul ultimelor patru luni, după ce declinul abrupt al rezervelor SUA au alimentat speranțele că piața începe să își revină din perioada de supraofertă
Pe 30 martie, președintele american, Donald Trump, a amenințat Iranul că va „distruge complet“ insula Kharg dacă nu obține de la Teheran un acord pentru a pune capăt războiului cu SUA