În această vară, grupul a majorat capitalul firmelor locale EDPR RO PV SRL și Potelu Solar SRL cu 6,5 milioane de euro, bani de la divizia înregistrată în Spania, mișcarea venind după
urmărește menținerea mixului său energetic diversificat, reducând în același timp emisiile de GES (gaze cu efect de seră) prin creșterea susținută a capacităților de producție din SRE
Oltchim a intrat în procedură de insolvență în ianuarie 2013, iar consorțiul format din Rominsolv SPRL și BDO Busines Restructuring SPRL a fost numit administrator judiciar.
PricewaterhouseCoopers Business Recovery Services SPRL este societatea specializată în servicii de restructurare și practicieni în insolvență a PwC România.
Șeful Romgaz mai spune că o altă preocupare a companiei pe care o conduce este creșterea capacităților de înmagazinare subterană a gazelor naturale de la Ploiești și Mureș, dar și un
Jaeggi Industries, producătorul Borsec (Octavian Crețu și Nicolae Palfi) – grupul Romaqua, dar si Universal Alloy Corporation, MG Tec Industries (Vasile Hășmășan) și Stonevault SRL
subsidiarei sale în România, Bosch continuă să își consolideze poziția solidă în țară, prin extinderea operațiunilor”, a declarat Mihai Boldijar, director general al Robert Bosch SRL
Cei doi oameni de afaceri mai au în dezvoltare un proiect eolian în Galați, de 365,8 MW, dezvoltarea acestuia fiind realizată prin intermediul firmei Pechea Eolian SRL.
Portland Trust Renewables 1 SRL este firma de proiect care a obținut anul trecut un aviz tehnic de racordare la rețea din partea Transelectrica pentru parcul solar din Argeș, acesta