Complexul Energetic Oltenia spune că energia produsă din cărbuni ar fi mai ieftină față de cea produsă de Petrom și Romgaz din gaze dacă cele două companii nu ar beneficia de un sprijin
Mariana Gheorghe, directorul general al Petrom spune că în primele 6 luni piața energetică continuă să sufere provocări și a avut scăderi de piață în retailul de carburanți, spre exemplu
Petrom, cea mai mare companie locală, a finalizat un program de investiții de 600 de milioane de euro în rafinăria Petrobrazi, singura capacitate de procesare a petrolului pe care o
De la privatizarea Petrom și până în prezent, Marea Neagră a înregistrat o creștere a producției de 8,5%, în timp ce pe tot grupul Petrom abia anul trecut a înregistrat o creștere marginală
plan de atac pentru adâncurile Mării Negre, spune Gabriel Selischi, românul care din toamna anului 2013 a preluat conducerea segmentului de explorare și producție (upstream) din Petrom
Petrom, cea mai mare companie din România, a aplicat cea de-a treia scădere de preț de la începutul anului, de azi litrul de benzină fiind cu trei bani mai ieftin iar cel de motorină
Grupul sârbesc NIS, controlat de gigantul rus Gazprom, a recrutat anul acesta mai mulți foști șefi din companiile petroliere locale, în special din Petrom, pentru a pune bazele unei
Petrom, cea mai mare companie din România, a câștigat circa 20 de milioane de euro pe platforma contractelor bilaterale a bursei de energie OPCOM, după tranzacționarea a cinci pachete
OMV Petrom, cea mai mare companie din România, și-a construit bugetul pentru anul acesta pe o scădere semnificativă a veniturilor și a profitului net, estimând scăderea volumelor vândute
2021 țara și-a acoperit intern 35% din producția de petrol, 60% din cea de carburanți, 80% din gazul natural și peste 95% din energia electrică“, se arată într-o prezentare a OMV Petrom