Când traderii au aflat că inflația din SUA a încetinit la 4%, cel mai lent ritm al scumpirilor din ultimii doi ani, cotațiile petrolului au început să urce.
bine poziționate strategic, dar cu economii nedezvoltate, statele din Asia Centrală și din zona Mării Caspice au atras atenția marilor puteri mai ales după marea ruptură dintre SUA
Marile companii petroliere din Europa și SUA au realizat profituri record în valoare totală de peste 260 miliarde de euro de la începutul războiului din Ucraina, indică ONG-ul Global
petroliere de dimensiune medie ale Turciei, Dortyoil, situat în sudul țării, nu va mai accepta importuri rusești după ce a primit volume record anul trecut, pe fondul amenințării SUA
Cursa pentru dezvoltarea tehnologiei nucleare care va permite instalarea de reactoare cu dimensiuni reduse este globală, China, Rusia, SUA și Franța find printre marile puteri care
Firma de avocatură Schoenherr și Asociații SCA a asistat Renovatio într-o tranzacție majoră cu OMV Petrom care a presupus vânzarea unui pachet de 50% din acțiunile Electrocentrale Borzești
Liderii grupurilor parlamentare au discutat ieri cu reprezentanți ai companiilor petroliere Exxon și OMV, dar și cu asociația The Black Sea despre legea offshore.
Casa de avocatură Ijdelea Mihăilescu a asistat Black Sea Oil & Gas la semnarea contractului de transport al gazelor naturale cu Transgaz pentru proiectul marin Midia.