La final, toate instalațiile au fost verificate de Compania Națională pentru Controlul Cazanelor, Instalațiilor de Ridicat și Recipientelor sub Presiune S.A. – CNCIR S.A., s-a
După ce a înecat în petrol arab revoluția șistului din SUA, Arabia Saudită atacă acum dominația Rusiei pe piața est-europeană a țițeiului, iar Polonia, cea mai mare economie din regiune
După 40 de ani de stat pe tușă, SUA reia exporturile de petrol intrând pe terenul unde până acum au făcut jocurile Rusia și Arabia Saudită, scrie Bloomberg.
Carlyle International Energy Partners, fondul american care deține controlul companiei Black Sea Oil & Gas (BSOG), cea care în iunie anul trecut a lansat producția în proiectul Midia
finalizat instalarea, la peste 120 de kilometri în largul Mării Negre, a primei platforme fixe de foraj din perimetrul Ana, care face parte din proiectul de gaz dezvoltat de Black Sea

Producătorul de alumină Alum Tulcea, controlat de Alro Slatina, a luat o finanțare de 25 milioane dolari de la Black Sea Trade and Development Bank (BSTDB) în parteneriat cu Garanti
Black Sea Oil & Gas (BSOG), companie deținută de gigantul financiar american Carlyle, care are unul dintre cele mai avansate programe de explorare în Marea Neagră, în zona de mică adâncime