Acum, OPM E-CHARGE, fostul Renovatio, a ajuns la 750 de stații electrice pe plan local, 1.300 regional, acolo unde OMV Petrom este prezent, și există planuri de dezvoltar…
Petrom, singurul producător de petrol și gaze din România, a înregistrat în primul trimestru al anului vanzari de 3,5 miliarde de lei, cu 17% mai mici față de perioada similară a anului
OMV Petrom și-a publicat joi rezultatele consolidate preliminare pentru 2016, dar și noua viziune strategică pe următorii cinci ani, compania reușind să revină pe profit și să pună
► Ne așteptăm ca România să își continue creșterea economică, dar aceasta va depinde de evoluția pandemiei. ► În ceea ce privește industria energetică, evoluțiile viitoare sunt inf...
Doar Neptun Deep poate aduce independența energetică a României“, a declarat Christina Verchere, CEO-ul OMV Petrom, în conferința pentru prezentarea rezultatelor de anul trecut.
Potrivit raportului operațional prezentat ieri de OMV Petrom, singurul producător local de petrol și gaze, compania a avut o scădere în al treilea trimestru al anului față de perioada
Cele mai mari companii deținute de OMV în România sunt OMV Petrom care are ca obiect de activitate extracția petrolului, și OMV Petrom Marketing, care are ca obiect de activitate comerțul