După ce a înecat în petrol arab revoluția șistului din SUA, Arabia Saudită atacă acum dominația Rusiei pe piața est-europeană a țițeiului, iar Polonia, cea mai mare economie din regiune
Decizia a dus la o reacție imediată pe bursa din SUA, unde indicele S&P al companiilor din energie a urcat cu peste 4%.Indicele Dow a crescut cu peste 110 puncte în minutele imediat
Potențialul României pe zona de proiecte energetice este substanțial, dar rămâne nematerializat din cauza schimbării constante a legislației și a fiscalității, spune Mark Beacom, CEO Black Sea
Black Sea Oil & Gas (BSOG) și Transgaz au semnat proiectul pentru conectarea producției de gaze naturale a BSOG din Marea Neagră la Sistemul de Transport Național (SNT), potrivit unui
Țările arabe investesc în Europa și SUA mai mult ca niciodată, cumpărând de la jucători și echipe de fotbal la companii de talie mondială, pregătindu-se în acest fel pentru viitorul
Federația Asociațiilor Companiilor de Utilități din Energie (ACUE), care reprezintă cele mai importante grupuri din domeniul energiei electrice și gazelor naturale, solicită Guver...
dificil va fi procesul de decarbonizare pentru o Europă care nu are o industrie proprie și care-și bazează această transformare istorică pe importuri din China, aflată în competiție cu SUA
RoPower Nuclear SA, compania de proiect pentru dezvoltarea de reactoare modulare mici (SMR) în România pe locul fostei centrale electrice pe cărbune din Doicești, Dâmbovița, înființată
Scandalul declanșat de uciderea jurnalistului saudit Jamal Khashoggi riscă să aducă fondul suveran saudit PIF, transformat de prințul Mohammed bin Salman într-una dintre cele mai r...