Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie din România, aflat în prezent în insolvență, ar putea ieși din această situație în luna mai a acestui an, un impact favorabil avându-l
vDatele pentru luna noiembrie de la bursa de energie OPCOM arată un preț mediu al energiei tranzaționate spot de 213 euro pe MWh, escaladare istorică, imposibil de anticipat în 2020
Administrația Donald Trump a convenit să plătească aproximativ 928 milioane de dolari grupului TotalEnergies pentru a renunța la proiectele de energie eoliană offshore din SUA și a
Eliminarea schemei de plafonare pentru facturile la energie din vara acestui an a produs mișcări la nivelul pieței, mai ales în contextul în care statul, prin Hidroelectrica, a venit
Hidrogenul nu reprezintă acum decât 2% din consumul de energie la nivel european, dar prin sinergiile posibile cu energia verde și odată cu perfecționarea soluțiilor de transport această
Oil Energy Trading, companie specializată în comerțul cu produse petroliere care face parte din divizia de energie a Țiriac Holdings, structură care reunește businessurile derulate