naturale, spun că intenția lor este de a folosi în România o pondere importantă a gazului din contractul pe zece ani de zile pe care l-au semnat la finalul lunii trecute cu Black Sea
potențial „foarte mare“ în ceea ce privește eficientizarea energetică, însă percepția generală este că problema ar fi „ceva de lux“, spune Carlos Baste, director la sucursala locală a firmei
anul trecut o investiție de 30 de milioane de dolari într-o fabrică de module electronice în parcul industrial Eurobusiness din Oradea, a adus 53 de milioane de euro la capitalul firmei
Lichidatorul firmei care deține rafinăria spune că de fapt punctul forte al unității este producția mare de bitum, produs folosit în construcția de drumuri ș…
mici de energie, ar putea aduce economii de circa un miliard de euro în următorii 10 ani la nivelul bugetelor locale din județele României, potrivit lui Paul Tudor, partener al firmei
sustenabilitate care facilitează accesul la finanțare sau apartenența la un grup internațional cu resurse ample fiind cele mai importante „filtre“, a spus Rebecca Marina, counsel în cadrul firmei
Aproape 60% din producția companiei merg către SUA, Orientul Mijlociu și Asia, iar 30% reprezintă exportul către Uniunea Europeană, potrivit celor mai recente date.