Energie regenerabilă. Anul în care se dă din nou start
Băncile cu care lucrăm au aceeași gândire ca noi, sunt pregătite pentru acest scenariu“, spune Radu Voinescu, managing partner, Sol Associates, dezvoltator de proiecte regenerabile
↑↓ alege · Enter deschide · Esc închide · Toate rezultatele
856 de rezultate în articole · cele mai relevante primele
Băncile cu care lucrăm au aceeași gândire ca noi, sunt pregătite pentru acest scenariu“, spune Radu Voinescu, managing partner, Sol Associates, dezvoltator de proiecte regenerabile
Se estimează că Polonia are între 350 de miliarde și 780 de miliarde de metri cubi de gaze de șist sub sol, țara fiind astfel al doilea mare producător potențial după Marea Britanie
Administrator judiciar provizoriu a fost desemnat RTZ & Partners SPRL.
Radu și Asociații SPRL este membră a societăților din grupul Ernst & Young Global Ltd și face parte din rețeaua globală EY Law.
„Măsurile de redresare economică luate de către administratorul judiciar Euro Insol SPRL, după intrarea în insolvență, au avut mai multe efecte.
Proiectele au o putere cumulată de 928 kWp și au fost instalate atât pe acoperiș, cât și la sol.
cooperare pentru preluarea gazelor din Marea Neagră cu Petrom și ExxonMobil, acord semnat în 2014, un an mai târziu compania semnând o înțelegere similară cu Black Sea Oil&Gas SRL
statului român care verifică instalațiile menționate, în ultimii trei ani a fost emis un număr de 101 rapoarte de inspecție pentru instalațiile tip SKID din stațiile GPL ale Flagas SRL
Mai departe, CNCIR spune că în ultimii 3 ani angajații CNCIR SA au emis un număr de 101 rapoarte de inspecție pentru instalațiile tip SKID din stațiile GPL ale Flagas SRL.
Potrivit informațiilor publicate de Hotnews.ro, firma care ar fi trebuit să repare instalații blocului din Rahova se numește Amproperyconstruct SRL (AMPCgaz).