CreȘterea inflației în România este alimentată de câteva sectoare cheie, spune Christian Năsulea, profesor la Facultatea de istorie din cadrul Universității București, care citează
pe piață să vadă potențialul viitor și să ia în considerare noi investiții, este concluzia panelului “Previziunile greilor care au pe mâini o piață de 10 mld. euro” din cadrul ZF Power
înseamnă reducerea la zero, în timp, numărul contractelor reglementate, astfel încât toată energia să fie cumpărată la prețul pieței, a spus Luca D’Agnese, CEO al Enel România, la ZF Power
indicele este mai jos, redevența va fi plătită la prețul de valorificare din România, a spus Vasile Ciolpan, Director Departament Comercializare Energie, în cadrul evenimentului ZF POWER
confruntăm cu o lipsă acută de fonduri“, a declarat Eric Stab, președinte și CEO al ENGIE România, cel mai mare distribuitor de gaze naturale local, în cadrul celei de-a 11-a ediții a ZF Power
propice, am trecut de start și e momentul să fructificăm acest potențial“, spune Iuliana Pănescu, head of treasury în cadrul Premier Energy, în cadrul celei de-a 11-a ediții a ZF Power
dar asta nu îi umbrește potențialul de dezvoltare fără rival la nivelul regiunii, a spus Giacomo Billi, CEO al companiei Alive Capital, în cadrul intervenției sale de la ZF Power
în perioada următoare sunt Georgia și Bulgaria, dincolo de piața locală ♦ Aflați ce planuri de dezvoltare au cele mai mari companii petroliere locale în cea de-a opta ediție a ZF Power
subliniind că, deși există provocări în atragerea finanțărilor necesare în anumite sectoare, sunt din fericire și soluții, potrivit participanților la cea de-a treia zi de conferință ZF Power