Fostul președinte Traian Băsescu a făcut declarații dure ieri seară, la ultima sa conferință de presăîn această funcție, la adresa actualei conduceri a OMV, proprietarul Petrom, acuzând-o
producție de hidrocarburi din Marea Neagră devin tot mai interesante, la finalul lunii trecute un consorțiu de trei companii, din care fac parte și austriecii de la OMV, proprietarii Petrom
Cei cinci membri ai directoratului Petrom, singurul producător local de petrol și gaze, și 34 de directori care le raportează direct, pornind de la directori de dezvoltare pentru Marea
Patru mari companii petroliere, Petrom, Rompetrol, Lukoil și MOL România, acoperă între 80 și 90% din volume și peste 75% din numărul de benzinării active pe plan local, comerțul cu
Primul semestru a fost ca un roller-coaster pentru cei mai mari jucători din economie, de la scăderi de 45% în aprilie în cazul Petrom la 30% pentru piața farma, declinul a afectat
Litrul de benzină standard a ajuns azi la 8,22 lei pe litru, față de 8,13 lei pe litru cât era ieri la stația Petrom Intercontinental de pe Tudor Arghezi, iar motorina standard costă
OMV, acționarul majoritar al Petrom, unicul producător de petrol și gaze din România, are un plan de investiții de un miliard de euro pentru 2025 în rafinăriile Schwechat, Burghausen
Marile privatizări din domeniul energetic, și aici este vorba despre vânzarea Petrom, Distrigaz Sud și Nord și a filialelor Electrica Banat, Oltenia, Dobrogea, Muntenia Sud și Moldova
România are una dintre cele mai sigure poziții în ceea ce privește alimentarea pieței interne cu petrol, aproape o treime din necesar fiind asigurată de către OMV Petrom, unicul producător
Petrom a încheiat T1/2022 cu vânzări de 12 miliarde de lei, față de 4,9 mld. lei în T1/2021, și cu un profit net de 1,75 mld. lei, față de 573 mil. lei în primele trei luni ale anului