Peste 5% din numărul pozițiilor din sectorul serviciilor medicale din Ungaria sunt neocupate, relatează dailynewshungary.hu, citând date ale biroului național de statistică (KSH).
de cinci companii care cheltuiesc împreună 9,4 mld. forinți pe investiții în capacitate, investiții care vor crește gradul de autosuficiență al Ungariei în domeniul produselor medicale
Mai multe grafice și tabele din domeniul Pharma Mai multe grafice și tabele din domeniul Profesii Materialul a apărut în ediția din 8 aprilie 2019 a Ziarului Financiar.
Vom ieși până vineri în transparență decizională cu legea profesiilor medicale, care va încerca să facă o lumină privind modul în care s-a discutat despre medici falși, o lege importantă
, Laboratoarele Synlab SRL, Zostalab SRL, Medsense Servicii Medicale SRL, CMI Dr Iacobescu C Anca SRL și CMI Dr Marinescu Dana Mihaela SRL”, se arată în comunicatul Concurenței.
Intermedicas este o companie de consultanță medicală, mai exact de „second opinion“, ceea ce înseamnă că intermediază accesul pacienților la o a doua opinie medicală la medici din