în subordinea primăriei Timișoara, a accesat fonduri europene de aproximativ 10,6 mil. lei (2,2 mil. euro) pentru reabilitarea, extinderea și dotarea infrastructurii ambulatoriului ORL
Medicii spitalelor private din anumite părți ale Bulgariei au organizat ieri un protest împotriva politicilor ministerului sănătății și a reformelor propuse de ministrul sănătății Petar
Insuficiența personalului medical și mai ales de medici se traduce de obicei prin timp mare de așteptare, tratamente întârziate, grabă, erori, doctori extenuați.
Numărul asistenților medicali din România a ajuns la peste 160.000 de persoane, atât la stat, cât și în privat, potrivit datelor de la Statistică, aferente anului 2022.
El crede că ritmul de creștere al pieței serviciilor medicale private va fi mai mare decât cel al creșterii economice, ceea ce va duce segmentul medical privat la o cotă de 30% din
Lantul de clinici Centrokinet, fondat de medicul Bogdan Andrei și la care fondul de investitii Agista are un pachet de 30%, a achizitionat două centre KineticPlus în Brașov și deschide