Suedezii de la Medicover, prezenți în România cu divizia medicală Medicover și cea de laboratoare Synevo, au avut afaceri de 42 de milioane de euro în primele șase luni din 2018, în
Suedezii de la Medicover, prezenți în România cu divizia medicală Medicover și cea de laboratoare Synevo, au avut afaceri de 42 de milioane de euro în primele șase luni din 2018, în
fondatorul Provita, vin la evenimentul ZF/NNDKP Legal & Tax ediția a 6-a, în cadrul căreia vor dezbate impactul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR) asupra serviciilor medicale
Ce face un reprezentant medical
Principala sarcină a reprezentanților medicali este de a promova medicamente către medici și farmaciști, acest tip de promovare fiind specific industriei
Compania Medical Shopping Zone, unic distribuitor al produselor marca Laica pe piața românească, înființată în anul 2010 de Eduard Pârvu, a înregistrat anul trecut afaceri de 2,4 milioane
Prioritatea 3 – Creșterea eficacității și rezilienței sistemului medical în domenii critice, de importanță strategică cu impact transversal asupra serviciilor medicale și asupra stării
Medicover, al treilea operator medical privat de pe piața locală, investește 20 mil. euro într-un nou spital în București, în zona Pipera, care va avea 150 de paturi, potrivit unui
Spitalul Sanconfind din Prahova intră pe nișa de spitalizări de zi și deschide o secție de 1.000 mp, în care vor fi 12 paturi pentru specialități chirurgicale și medicale, după ce a
Regina Maria, al doilea jucător din piața privată de sănătate, a lansat în această perioadă marcată de pandemia de COVID-19 o clinică virtuală, mai exact un loc unde pacienții și medicii
Consiliul Concurenței analizează tranzacția prin care Abris CEE Mid-Market Fund III LP preia compania Dentotal Protect SRL, prin intermediul DAKR Holdings Limited.