, oncologie clinică și altele) și departamente precum chirurgie plastică, obstetrică-ginecologie, neonatologie sau chirurgie generală, pe lângă cel de oftalmologie.
În anul 2014, Spitalul Monza a investit 2 mil. euro în aparatură medicală pentru deschiderea unor departamente noi, precum neurochirurgie, ORL și chirurgie plastică, estetică și
În ultimii ani însă am remarcat o preocupare în zona de dezvoltare a unor clinici medicale mai mari, ambulatorii cu multiple specialități medicale, dar și a unor clinici care au și
O consultație simplă la oftalmologie sau ORL a ajuns la 200-300 de lei la marile clinici private, în timp ce Casa de Sănătate evaluează și decontează consultația cu 30 de lei.
Spitalele cu cele mai mari bugete sunt situate în București, aceste unități fiind Spitalul Clinic Universitar, Spitalul Clinic de Urgență Floreasca, Institutul Matei Balș.
„Nu băgăm bani în prevenție, în programe pe care privatul în parteneriat cu statul ar putea să le facă în zona de prevenție pentru că astfel s-ar putea să ne coste mai puțin în zona
Companiile investigate sunt Stericycle România SRL, Mondeco SRL, AKSD România SRL, Bio Hazard SRL, Xtreme Ecogreen SRL, Loret del Mar SRL, Eco Diotti SRL și Eco Fire Sistems SRL.