“Cu acordul pacientului, medicul de familie va încărca pe card date medicale precum persoane de contact în caz de urgență, grupa sanguină, donator de organe și boli cronice, informații
Mai mult, apariția abonamentelor medicale oferite de marile rețele a dus la creșterea pieței, companiile oferind din ce în ce mai des ca beneficiu de angajare un abonament medical la
Consiliul Concurenței a autorizat tranzacția prin care Abris CEE Mid-Market Fund III LP preia compania Dentotal Protect SRL, prin intermediul DAKR Holdings Limited.
Este o evoluție firească, după investițiile majore realizate pe acest segment: suntem singura rețea medicală cu trei roboți Da Vinci și avem echipe excepționale de medici – unii
Centrul Medical Unirea (CMU), cea mai mare companie sub care funcționează brandul rețelei Regina Maria, al doilea operator privat de sănătate, a raportat afaceri de 565 mil. lei în
naturiste, cât și prin strategia de promovare adoptată pe plan local, care s-a orientat mai degrabă spre zona de specialiști, decât spre retail, spune Laura Miclăuș, directorul medical
John Stubbington, director de operațiuni (COO) al Medicover, cel mai mare investitor străin din piața locală de servicii medicale, spune că grupul își va intensifica investițiile în
MedLife, cel mai mare operator din piața serviciilor medicale private, va testa la cerere în mod gratuit pacienții care vin pentru control, consultație sau investigații medicale timp