B Braun Pharmaceuticals, subsidiara gigantului german în România, specializată în furnizarea de produse și servicii medicale, și-a majorat capitalul cu 14 milioane de euro în septembrie
Grupul Provita cuprinde în prezent două clinici medicale, două clinici de imagistică, un laborator de analize, un spital și un centru de welness și recuperare - toate situate în București
Adrian Purcărea, care în urmă cu o lună a preluat poziția de director general al operatorului de servicii medicale private Medicover, spune că strategia de dezvoltare a companiei va
Consiliul Concurenței analizează tranzacția prin care fondul de investiții Abris CEE Mid-Market Fund III LP preia compania Dentotal Protect SRL, prin intermediul DAKR Holdings Limited
Nicolae Fotin, președintele Agenției Naționale a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale, a declarat că în prezent există 8.000 de autorizații de punere pe piață a medicamentelor
Fabrica de medicamente AC Helcor din Baia Mare, care este activă pe piața locală din 1993 și e controlată de medicul chirurg Coriolan Pop, a raportat afaceri de 14,8 mil. lei în
grupului american cu același nume, cu afaceri de 10 mil. euro pe piața locală, a realizat o investiție de un milion de euro într-un echipament de sterilizare a deșeurilor medicale