Anima are în jur de 12.000 de pacienți pe lună și operează șase clinici.
„Colaboratorii câștigă un procent din cifra de afaceri generată și pot ajunge la 60-70% din aceasta.
Ultimele date arătau că în Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca aproape 38% din pacienții care se internau proveneau din afara județului, în special din Maramureș, Satu Mare
Această fragmentare indică un nivel ridicat de competiție pe piața farmaceutică veterinară, dar și o deschidere a medicilor veterinari către soluții variate, adaptate fiecărui caz clinic
În linie cu un nou proiect de lege, începând din vara următoare femeile nu se vor mai putea trata decât în clinici de tratare a fertilității de stat în Ungaria.
În clinica din Pipera s-a făcut o extindere de spațiu, iar investiția a implicat și amenajarea unui nou spațiu, pe lângă instalarea de RMN și adăugarea de noi birouri.
mai mari rețele de medici de familie și de medici specialiști în contract cu CNAS, și care, potrivit lui Dorin Preda, acoperă 12 județe prin aproximativ 50 de unități medicale, clinici