Ar trebui să se facă prevenție la nivel de școli, mai mult mergem în faza de tratamente avansate în loc să prevenim“, a mai spus fondatoarea Perfect Dent.
Am amânat însă investiția în clinica de recuperare neuromotorie pentru că nu a fost deschisă linia de fonduri europene pe care vroiam să o accesăm din PNRR și nu putem acoperi toată
Rețeaua de clinici medicale Centrokinetic, specializată în ortopedie și recuperare medicală, fondată de medicul ortoped Bogdan Andrei, continuă planurile de expansiune după ce a ajuns
Investiția într-o clinică dentară poate începe de la câteva sute de mii de euro, până la peste 1 mil. euro, în funcție de echipamentele și dotările clinicii.
trei fonduri de investiții, printre care și gigantul american Oaktree Capital Management, a semnat o nouă achiziție pe piața locală de servicii veterinare, respectiv preluarea clinicii