Prin urmare, cererea a explodat chiar și înainte ca studiile clinice să-i valideze eficiența și nu e nici o mirare că prețul materiei prime a crescut de 15 ori.
lista de medicamente de interes strategic specifică propriei arii de interes terapeutic, centralizarea si forma finală a documentului realizându-se de către Comisia de Farmacologie Clinică
Din cadrul Regina Maria fac parte mai multe firme, iar datele de la Registrul Comerțului arată că în 2011, cele mai mari (Centrul Medical Unirea SRL și Euroclinic Hospitals SA) au avut
A&D Pharma este un grup ce realizează activități de comerț angro cu produse farmaceutice și parafarmaceutice (în special prin Mediplus Exim SRL) și activități de comerț cu amănuntul
ADM Farm este deținută în prezent de Enterprise Contexpert SRL, firmă parte a grupului MC Serv, controlat de antreprenorii Elena Gabriela Pop, Andreea Alexandra Pop și Mihai Alin Iosep
Astfel, compania GlaxoSmithKline (GSK) SRL a fost amendată cu 11,9 milioane lei pentru nerespectarea unora dintre angajamentele pe care și le-a asumat în cadrul investigației privind
proiectul pus pe ordinea de zi a Guvernului țin de „identificarea pârghiilor necesare acoperirii costurilor reale ale serviciilor medicale, în special pentru segmentul ambulatoriului clinic