Dan Mitrea (medic neurolog), a înregistrat o cifră de afaceri de 1,8 milioane lei (390.000 euro) la finalul primului an de activitate, și estimează dublarea veniturilor în 2019.
România se află printre țările cu cea mai mică pondere a asistentelor medicale în numărul total al angajaților, cu un procent 1,5%, la fel ca în Spania și Portugalia, în condițiile
Opticlass, un business din domeniul medical privat, cu două clinici de oftalmologie în Arad și Timișoara, a încheiat anul 2019 cu afaceri în creștere, până la 10 mil. lei, un plus
„Am lansat o campanie de educare despre abonament în care spunem că abonamentul nu este conceput să îți dea prioritate, ci să rezolve probleme medicale într-un mod convenabil din punct
Casa de avocatură Filip & Company a asistat rețeaua Centrokinetic, specializată în ortopedie și recuperare medicală, sprijinită în această tranzacție de fondul de investiții Agista,
economie marcată de schimbări fiscale și presiuni bugetare, sănătatea angajaților devine un element-cheie pentru productivitatea companiilor, iar prevenția și a accesul la servicii medicale
Recuperarea medicală ar trebui integrată încă de la început în planul de tratament al pacientului, nu tratată ca o ultimă etapă, în condițiile în care mulți pacienți ajung la specialiștii