Soluțiile Medicai, precum platforma PACS în cloud și serviciile de teleradiologie, sunt utilizate de spitale, clinici, companii farmaceutice și chiar avocați specializați în cazuri
♦ Prețurile la operatorii privați pentru o investigație cu un echipament avansat sunt de peste 100-200 euro, ceea ce a atras investițiile în rețele întregi de clinici de imagistică
Studiile clinice și experiența medicală au arătat constant că pacienții care beneficiază de sprijin psihologic au o mai bună aderență la tratament, un nivel mai ridicat de reziliență
PartnerVet operează în prezent două spitale și 14 clinici veterinare în 7 orașe importante din țară, fiind susținut de o echipă de peste 150 de profesioniști în toate ariile principale
Grupul Monza Ares deține în prezent 2 spitale proprii, 10 săli de angiografie în 7 centre din București, Cluj-Napoca, Pitești, Constanța și Tulcea și 3 clinici multidisciplinare, cu
treia ediție și care îi aduce la masa discuțiilor pe cei mai mari jucători de pe piața de servicii medicale private, din sectorul medicamentelor, autoritățile, dar și manageri din clinici
În primul rând, raportul propune o serie de politici de eficientizare, între care investiții în Prevenție și Screening, stabilizarea dinamicii forței de Muncă și focusarea pe rezultate
această perioadă, printr-un nivel relativ bun de stabilitate, susținut de o cerere constantă și de factori structurali, precum îmbătrânirea populației și nevoia în creștere de prevenție
Regina Maria a realizat însă și investiții de tip greenfield în ultimii ani, la Brașov și Craiova, de exemplu, unde a deschis noi clinici de circa 500.000 euro.